The unknown...

In timp ce salubrizam PC'ul am gasit un fisier text,am fost tentat sa-l sterg,dar am zis totusi sa-l citesc...

"Ania.O fata simpla ,care in afara de frumusetea noptii aude doar glasul stingher al privighetroilor. In somn, priveste cerul vietii si viseaza stelele. Cand se trezeste , simte in adierea diminetii si culoarea naturii cum ii patrunde prin piele.
Viseaza… cu rochii lungi si largi, intotdeauna cu ochelari fumurii de soare si baston de dama bine, surazand, se plimba alene prin parcul de langa casa, surazand binevoitor cu un zambet suav de dama, tuturor trecatorilor.
Se imbraca intotdeauna la fel: cand e vara ,la ea e iarna; cand e toamna este primavera, insa intotdeauna asortat , ciudat ce e drept, dar si cu un aer de frantuzoaica.Ce e ciudat la ea?Unde pastreaza elixirul vietii?In ochelarii fumurii?
Barbatii ii suiera priviri de azur cand o intalnesc, insa ea nu le raspunde…catalogata in orasul Raison ca fiind aroganta. Schiteaza uneori un zambet meschin la lasarea serii.
Insa se stie despre aceasta Ania ca a avut parinti bogati; de aceea , la cei trezieci si unu de ani, nu este nevoita sa munceasca, si nu a fost vazuta vreodata muncind. ; ca intotdeauna sta in casa , probabil citind (dupa spusele unora)…o lumina pitoreasca intotdeauna dainuind in casa ei. Seara, in drumul spre librarie , unde admira doar vitrina , se opreste si priveste spre cer, pictand in ochelarii fumurii eterni luceferi.
Nimeni nu a vazut-o vreodata soptind o conversatie cu cineva ,pana cand :
-Doamna Ania, Doamna Ania!
Si nici macar atunci.Ania iese din casa si cu un gest dulce , deschide usa postasului si ii zambeste:
-Doamna Ania , aveti o scrisoare!
-Va multumesc.
Scurt. Postasul pleaca nemultumit de rasplata primita de la tanara , insa cu o licarire de erou de melodrama-se indragostise de un zambet. A doua zi:
-Doamna Ania, doamna Ania!
-???
-Ati primit o alta scrisoare.RECOMANDATA!
Aniei ii piere zambetul, dar ii ia scrisoarea postasului si se pierde ca o iluzie in casa….Postasul pleaca de aceasta data multumit, ca un deliu gata de lupta: ii vazuse si chipul ingrijorat, dar umbrit di nou de griul ochelarilor.
Lumea deja incepuse sa vorbeasca despre idila dintre misterioasa dama si tanarul postas.
In a treia zi:
-Scrisoare Doamna Ania, scrisoaaare! E urgent ! Domnitaaa are trei timbre!Deschideti usa!
-Te rog, poofeteste inauntru.
-Doamna Ania , doamna Ania …pot sa va spun asa? Imi inspirati incredere si sunteti foarte draguta.
Atingandu-si suav ochelarii cu o mana si jucandu-se cu scrisoarea in cealalta , Ania parka priveste in vid.
-Deschideti scrisoarea.Semnati de confirmare.
Ania suspina, ca si cum unui mare secret I se descopereau tainele.Fata ii deveni dintr-o data galbena si mainile I se uscara. Sa-I spuna sau sa nu-I spuna?Sa pastreze scrisoarea sau sa o arunce? Sa-l dea afara sau sa-l primeasca in inima ei?
-Nu…Eu nu…eu nu pot sa citesc.
-Cum se poate?radeti de mine.O doamna asa de frumoasa si de culta …inspirati doar aer domnesc…sunteti o DOAMNA ,eu sunt un simplu postas.
Atunci,Ania isi scoate pentru prima data ochelarii in prezenta cuiva si sopteste suav: sunt oarba. Atunci postasul suiera un zambet si dispare ca prin miracol.Ania ramane din nou singura in intuneric."

 Nu cred ca am scris eu asta,nici nu am idee de unde a aparut,dar mi-a placut :)